Efemer.

Am ignorat cu desavarsire blogul – nu ca as fi intentionat sa ma ocup constant de el – dar tot trebuie sa scriu cateva fraze . Zilele trecute mi-am gasit primul si singurul jurnal facut cu un an in urma . Cele 34 de pagini mi-au reamintit evenimente aruncate undeva intr-un coltisor al memoriei. Privind in urma realizez impactul citatului asternut pe prima pagina. Cu siguranta atunci l-am plasat inconstient , nestiind ca imi va influenta intr-un mod daunator …optimismul! In tot ce am scris acolo nu gasesc decat incertitudini , probabil asta e motivul pentru care am rarit frazele .Am adoptat o pozitie obiectiva transpunanad mecanic trecutul , evitand sa ma afund in analize,chiar daca erau mereu prezente.

Ultima semnare in jurnal a fost cu o zi inaintea admiterii la medicina ,de atunci nu am mai putut sa ma ating de el . Nu am simtit nevoia sa-mi transcriu bucuria , poate din cauza ca nu se incadra in categoria incertitudinilor . Cert este ca jurnalul nu este definitivat , asteapta continuitatea ultimei propozitii “Vreau doar sa treaca totul!!”. Ironic, simt ca am ajuns de unde am plecat , anume :”Nu crede tot ce ţi se întamplă… nu pune tot sufletul pe un vis”-Mihai Tatulici.

Ma bucur totusi ca avem capacitatea de a uita sau mai bine spus de a trece unele lucruri in obscuritate , cu toate ca unele persoane fac tot posibilul sa-ti franga aripile. Noroc ca nu detin unele!

Torente

Chiar nu mă pot abţine sa nu postez macar un fragmenţel despre romanul “Torente” . Încă de când am citit primele fraze am stiut ca va fi o capodopera , însă nu credeam că mă voi ataşa atat de mult . Este o carte extraordinară , marcantă . Nu mă hazardez sa fac un rezumat deoarece presimt ca nu-l voi definitiva curând , fiind prea subiectivă , aşa că voi lasa un link : http://waiting4memories.wordpress.com/2009/06/23/torente-part-i/ . De remarcat este complexitatea scriitoarei , a descris cu minuţiozitate toate etapele parcurse de protagonist (Jan) şi a creat caractere puternice şi memorabile . Fiindcă momentan timpul nu este de partea mea voi posta un mic paragraf , sa vă familiarizaţi cu opera . Nu stiu de ce am senzaţia ca va exista o continuare la acest post .

~Jan şi Sigrid~

“― Uite! Triunghiul ăla argintiu sunt lebede sălbatice care zboară spre nord! Fug de căldura verii!

Sigrid îşi ridică ochii:

― Nu, făcu ea pe un ton hotărât, sunt raţe!

― Nici pomeneală!

― Ba da!

― Ai fost întotdeauna slabă la ştiinţe naturale!

― Nu-i adevărat! Mai bine mărturiseşte că nu vrei să-ţi recunoşti greşeala, să admiţi că te-ai înşelat!

― Iţi repet că sunt lebede!

Schiţând un gest de nerăbdare, Sigrid strigă:

― Mă oboseşti!

― Clocoteşti de ură! strigă Jan pe un ton ironic.

― De ce eşti atât de rău cu mine?

― Ca să te corijez.

― Nu eşti tu însărcinat cu educaţia mea!

― Aş vrea să te fac să renunţi la spiritul tău de contradicţie. Din moment ce eu pretind că e vorba de lebede, tu nu poţi face altfel decât să afirmi contrariul, să susţii că-s raţe, zise Jan pe un ton doctoral. Se opri şi se rezemă de un castan. Descopăr în tine un fel de putere demonică, continuă el sub privirea furioasă şi strălucitoare a lui Sigrid.

― Demonică? Ce vrei să spui, profesore?

― Că orgoliul tău e monstruos.

― Hm!

― Diabolic!

― Alt cuvânt savant!

― Consultă dicţionarul şi vei găsi semnificaţia acestui termen, explicaţia cusurului tău.

― Ei da, sunt mândră şi ce?

― Nu, orgolioasă!

― Nu, nu!

― Vrei să fii prima întotdeauna şi să-ţi impui părerea! E o… o manie!

― Nu pricepi nimic din sufletul… femeii!

― În biblioteca tatii am găsit un tratat de psihologie care…

Aruncându-şi în faţă codiţele, printr-o mişcare a capului care-i era familiară, Sigrid strigă furioasă:

― Mă plictiseşti, mă plictiseşti, mă plictiseşti…”

Copilăria,singurul paradis pierdut .

A mai trecut un an …

Pot spune ca urările anului precedent au fost de bun augur ! Însă  nu ştiu de ce aniversarea aceasta nu am mai aşteptat-o cu nerăbdarea de altădată . Poate pentru că înainte eram dornică să traversez bariera minorat-majorat . E dificil să fii major : multe responsabilităţi în comparaţie cu … roadele culese .

Anul acesta am exclus partea cu dorinţele şi suflatul în lumânări . Dintr-o data ritualul mi se pare pueril deoarece cât timp am credinţă lucrurile vor fi in favoarea mea .

Mi-e dor de copilărie , dar păstrez pentru viitor doar amintirile , regretele nu-şi au locul acolo.

Oficial … boboacă !!

Toată viaţa am aşteptat clipa în care voi paşi pe holurile Facultaţii de Medicină ca o “studentă medicinistă” , nu ca o simplă vizitatoare .

Iată că am ajuns şi la acel stadiu , însă acum sentimentul e diferit . Spre deosebire de prima zi de gradiniţă ,  de şcoală , de liceu … m-am simţit mult mai increzătoare , mai optimistă . Mergând spre “Aula Magna” , unde avea loc deschiderea , eram cuprinsă de o senzaţie de familiaritate . Efectul era amplificat de multitudinea chipurilor cunoscute . E clar : Buzeştiul a monopolizat Universitatea .

Intrând în imensul Amfiteatru , fiecare ne analizam prin priviri tacite , realizând că noi suntem noua generaţie , că noi formăm un întreg care va avea un singur scop : salvarea vieţilor omeneşti !

Preşedintele a luat cuvantul urmând toate formalitaţile unei astfel de deschideri. Apoi au urmat profesorii , care printre urările adresate ne-au reamintit principala noastră responsabilitate , însă frazele domnului profesor de Informatică Medicală au avut un ecou puternic în constiinţa mea “Lucraţi cu frică !!! Cu frica de nu salva o viaţă fiindcă nu aţi avut suficiente cunostiinţe.” Voi ţine seama de aceste cuvinte. Ştiu că am reuşit ce mi-am propus . Ştiu că locul meu este aici . Ştiu ca totul va depinde de … mine !

Şi da … de astăzi sunt oficial studentă ! Ce … diferit sună !

Azi … mâine …

“Azi” reprezintă trecutul şi prezentul . Evaluându-mi întreaga existenţă constat că sunt fapte de care sunt mândră şi fapte cu care mă ruşinez . Cât de clişeic ! Dacă aş deţine supremul avantaj de a mânui timpul, oare mă voi stăpâni din a comite aceleaşi greşeli ? Nu . Datorită lor am personalitatea de astăzi .

Tot astăzi se încheie o perioadă din viaţa mea … perioada de relaxare.

“Mâine” mă aşteaptă cu braţele deschise , pregătindu-mi capcane pentru a-mi testa potenţialul . Însă de un lucru sunt precisă : de mâine sunt cu un pas mai aproape să-mi împlinesc visul !